Arhive lunare: octombrie 2018

”ȘTIInța pentru tine!'” ediția a II-a

În data de 25 oct. 2018 au avut loc  activități experimentale realizate în cadrul proiectului județean ”ȘTIInța pentru tine!'” ediția a II-a care se derulează pe parcursul a 6 luni începând cu luna mai 2018-noiembrie 2019, elevii fiind coordonaţi de prof. Vicol Vica.
In luna mai elevii liceului au participat la activități de informare privind educația consumatoristă: legislație, etichetare a produselor alimentare, ingrediente alimentare ca substanțe chimice; alternative alimentare sănătoase; rația alimentară; așezarea produselor pe raft; tehnici de marketing.
În lunile iunie-iulie s-au desfășurat activități cu tema „Cum să devii prietenul mediului”. Elevi ai liceului nostru au făcut curățenie în incinta liceului și în afara acestuia.
In luna august 2018, 4 elevi din clasa a 9-a A  au fost înscriși și au participat la activitățile derulate la Biblioteca Județeană (Bîrsan Elena, Bordea Iosif, Părăuță și Suditu. Părăuță nu a ajuns) unde din materiale reciclabile au realizat diverse articole.Un atelier handmade prevăzut la CCD conform proiectului.
În septembrie -octombrie în cadrul activității „Tânărul cercetător” elevii au realizat activități experimentale găsind răspunsuri la fenomenele observate în natură/viața zilnică. La activități au participat elevi din clasele 9-12. S-a determinat pH-ul unor soluții de către elevii din clasa a9-a, folosind hârtia de pH dar au  văzut și cum iși schimbă culoarea indicatorii acido-bazici în funcție de mediu. Cei din clasa a 10-a și a 11-a au realizat determinări calitative ale unor substanțe (penicilină, bromtimol), iar cei din clasa a 12-a au cautat materiale informative depre culoare, coloranți în vederea realizării unei lucrări științifice și a unei prezentări a acesteia în PPT pentru Simpozionul din data de 01.11.2018 ce va avea loc la sala festivă a Colegiului I.L.Caragiale. 3 elevi (Ivănoiu R. -9B, Ștefan Mălin-10B și Manta Mihail-11C) au realizat postere cu care vor participa la Simpozion la această secțiune.

Ultima etapă a proiectului a constat în participarea la Simpozionul organizat în 1 nov. 2018 la CN IL Caragiale Ploiești. La secțiunea lucrări științifice au participat elevii Manta Mihai și Mirică Iuliana cu tema ppt ”Chimie, culoare și … pictură”, iar la secțiunea Postere au participat elevii Ivănoiu Robert și Ștefan Mălin. Echipa liceului nostru a fost coordonată și însoțită de prof. Vicol Vica.

Toți elevii au primit diplome de participare.

Categorii: Fără categorie | Lasă un comentariu

„Dă BLOCK agresivității. Și „glumele” dor. Stop Cyberbullying!”- proiect național

Proiectul educațional Dă BLOCK agresivității! Şi „glumele” dor. Stop cyberbullying! este o inițiativă națională lansată în cadrul programului european Ora de Net care se va derula în perioada 9 octombrie – 9 decembrie 2018 și se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Sunt propuse inițial 3 etape ale unei activități ce se desfășoară pe parcursul a 3 întâlniri de câte 50 minute fiecare.

Programul a fost lansat și în cadrul ISJ Prahova în data de 4 oct.2018.

 

 

RESURSA: https://oradenet.salvaticopiii.ro/block-agresivitatii

O prima activitate a fost desfășurată de prof. Vasilescu Simion Emilia și prof. Borănescu Loredana împreună cu elevii clasei a X a A în data de 16.10.2018.

 

Ultima etapa a proiectului fiind sustinuta in 20 nov.2018.

Elevii clasei a XI a au susținut primele două etape ale acestui proiect în data de 25 octombrie 2018, fiind coordonați de prof. Contescu Mihaela si prof. Morariu Irina. Prima etapă, de 50 minute s-a desfășurat în LABORATORUL  AEL unde, pe parcursul orei de dirigenție,  elevii au fost introduși în tematică cyberbullingului și au urmărit 3 clipuri video pe baza cărora s-au purtat discuțiile ulterioare.

 

A doua etapă s-a desfășurat pe parcursul a 50 minute în sala de clasă, elevii fiind împărțiți  în 5 grupe a câte 5-6 membri. Au avut ca sarcină găsirea unor soluții pentru a preveni sau rezolva problema cyberbullingului din perspectiva fiecărui rol întâlnit la personajele din clipurile vizionate anterior: victimă, martor, agresor. După ce au lucrat în echipe, fiecare a prezentat în fața tuturor concluziile la care au ajuns.

Ideea finală reieșită din activitățile propuse în cele două etape este că toți copiii implicați într-o situație de hărțuire sunt victime și este nevoie să lucrăm împreună pentru a reduce acest fenomen.

 

RESURSA clipuri video: https://oradenet.salvaticopiii.ro/block-agresivitatii

A treia activitate sustinuta de facilitatorii prof. Moraiu Irina si prof. Contescu Mihaela impreuna cu elevii clasei a XIa s-a desfasurat in 20 nov.2018.  Scopul activitatii a fost acela de a realiza un debate pe tema pericolului si a extinderii fenomenului de cyberbulling in randul adolescentilor. Discutiile au fost constructive, fiecare elev aducand si propunand masuri pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen din perspectiva filmuletelor prezentate anterior, cat si a propriei experiente de viata. Activitatile au fost de tip frontal si individual. La final, elevii au realizat postere si materiale ilustrative pentru tematica abordata in cadrul proiectului, produsul final al intalnirii materializandu-se intr-un panou realizat de catre elevi ce va fi localizat la intrarea acestora in scoala.

 

Categorii: Fără categorie | Lasă un comentariu

Traficul de persoane – o problemă socială

            Ziua de 18 octombrie 2018 a fost marcată în liceul nostru prin activitatea ”Traficul de persoane – o problemă socială”.

            Activitatea s-a desfășurat în sala Amfiteatru a liceului, au participat 61 elevi din clasele a IX a, a X a și a XI a, coordonați de director adjunct profesor Contescu Mihaela și  profesorii: Vasilescu Simion Emilia, Ignat Carmen Liliana, Ivan Amalia, Davidoiu Emilia.

            Punându-se accent pe semnificația zilei de 18 octombrie, s-au prezentat date cu privire la dimensiunile acestui fenomen, etapele traficului de persoane și formele de manifestare, consecințele și modalitățile de combatere.

            Elevii s-au implicat activ în dezbatere, au apreciat prezentarea și referatul realizate de colegii lor Bălan Andrei și Batcu Andrei – clasa XI A, Ioniță Ștefania și Constantin Gabriel – clasa X A.

            Au fost vizionate două filme: unul cuprinzînd interviuri luate unor victime ale traficului de persoane din România, al doilea despre victime traficate pentru recoltarea de organe și exploatare prin muncă forțată.

            La finalul activității s-au dezbătut ideile reținute, accentul fiind pus pe importanța informării tinerilor în scopul prevenirii extinderii acestui fenomen.

Material realizat de,

Prof. Ignat Carmen Liliana

Categorii: Fără categorie | Lasă un comentariu

Săptămâna EDUCAȚIEI JURIDICE în liceul nostru

În baza Protocolului de colaborare privind educația juridică încheiat între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 8 – 11 octombrie 2018, elevii liceului nostru au beneficiat de 6 sesiuni de informare susținute de invitatul nostru, doamna avocat Mărgărițoiu Cătălina – căreia se cuvine să îi mulțumim și pe această cale. Tema Faptelor penale – a fost una de un real interes pentru elevii ce au participat la sesiunile de informare susținute în cadrul orelor de dirigenție. La activitate au participat un număr de 14 clase, elevii fiind însoțiți de diriginții lor.

Așteptăm cu nerăbdare următoarea activitate din cadrul acestui proiect național!

Categorii: Fără categorie | Lasă un comentariu

ZIUA EDUCATIEI – 5 oct 2018

O zi sărbătorită prin diverse activități de elevii liceului nostru.

Printre activitățile desfășurate în școală se remarcă cele 2 sesiuni de orientare profesională susținute de reprezentanți ai firmei SC Construcții Erbașu SRL București cu cele două clase de a XIa  profesională și cele 3 clase de a XII a profil tehnic. Elevii au fost informați cu privire la meseriile ce le pot avea într-un șantier de al firmei, condițiile oferite de angajatori, disponibilitatea de pregătire astfel încât să acumuleze experiență direct la fața locului. Întâlnirea s-a finalizat cu propunerea unui parteneriat prin care elevii să susțină o parte din orele de practică pe unul din șantierele firmei.

Elevii au fost însoțiți de diriginții lor: prof. Oprescu Diana, prof. Davidoiu Emilia, prof. Fenic Georgiana, prof. Nițu Georgeta și prof. Dan Florin

 

În afara școlii elevii au răspuns prezent diriginților în locații diverse, de la muzee la cinematografe, de la plimbări pentru cunoașterea orașului la sesiuni de mișcare sportivă.

 

Categorii: Fără categorie | Lasă un comentariu

Un nou inceput – 10 septembrie 2018

Categorii: Fără categorie | Lasă un comentariu

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.